MOZART, O ENIGMĂ ÎNTRE FABULAȚIE ȘI CONCRET

Abstract

Maturitatea artistului Mozart - așa cum reiese manifestată plenar în cele patru capodopere finale - echilibrează destinele istoriei genului dramatic. Pornind de la premisele unui destin al genului dramatic cu o evolu’ie precisă creionată de avantajul perspectivei trecerii timpului, se poate discuta despre teatrul muzical „până la Mozart” şi teatrul muzical „de după Mozart.” Descoperim o analiză interesantă parcurgând sugestiile lui Jean Starobinski cuprinse în lucrarea 1789, emblemele rațiunii. Le nozze di Figaro, commedia per musica (1786), Don Giovanni (1787), Cosi fan tutte (1790) și Flautul fermecat (1791) compun posibile variațiuni de narațiuni explicative asupra marilor întrebări despre existența omului și a lumii. Într-o meditație liberă și subiectivă ajutată de simbolurile atât de prezente și misterul încă neelucidat al ecourilor ascunse în intențiile mozartiene, propunem o posibilă interpretare a planurilor ce se desfășoară în fața publicului.