ASTOR PIAZZOLA. ACADEMISM SAU DIVERTISMENT?

Authors

• Gabriela Vlahopol Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, 1. INTRODUCERE, Aclamat și controversat în egală măsură, compozitorul și bandoneonistul Astor Piazzola (1921-1992), a captivat publicul internațional din a doua jumătate a secolului XX cu lucrările sale inovatoare în stilul pe, care el însuși îl denumea Nuevo Tango. Combinând cele mai importante direcții de manifestare sonoră ce i-, au definit personalitatea muzicală, Piazzolla realiza o fuziune între tango, genurile clasice și cele de jazz,, concepând un gen ce nu mai era destinat în exclusivitate dansului, ci audiției. Prin intermediul numeroaselor, interpretări și înregistrări, muzica lui Piazzolla a devenit o prezență permanentă la nivel internațional, numele, compozitorului fiind sinonim cu tango-ul1., În ciuda popularității creației lui Astor Piazzolla, muzica sa reprezintă o provocare reală în, contemporaneitate, stilul Nuevo Tango reprezentând o sinteză a formației muzicale și culturale multiple,, diverse a compozitorului, îmbinând tradiția tongoului din Buenos Aires, particularitățile stilului jazz pe care le-, a asimilat pe timpul șederii sale la New York și tradițiile universale ale muzicii academice (însușite sub, îndrumarea lui Alberto Ginastera și a Nadiei Boulanger). Astfel, abordarea interpretativă sau analitică a, lucrărilor lui Piazzolla fără o cunoaștere a particularităților celor trei direcții și a modalităților specifice de, îmbinare a lor poate conduce la o privare a genului de substanța sa culturală profundă., Mai mult decât atât, înțelegerea creației lui Astor Piazzolla este condiționată de cunoașterea sursei, primordiale a muzicii sale, tangoul argentinian, a evoluției sale istorice, a transformărilor estetice și stilistice, ce au influențat stilul compozițional al lui Piazzolla., 2. TANGO / NUEVO TANGO. De la dans la o nouă concepție asupra fenomenului, În ciuda popularității sale, orientată în special către manifestarea sa coregrafică și includerea în, zona de divertisment, istoria și dezvoltarea tangoului este la fel de complexă ca și dansul în sine, evoluția sa, ca gen întinzându-se pe un segment temporal amplu, de aproape 150 de ani, fiind strâns legată de modul în, care a luat naștere societatea argentiniană și felul în care s-a conturat ca identitate culturală. Dansul propriu-, zis este impregnat în transformările politice, economice și sociale ale istoriei Argentinei, reprezentând o, componentă esențială a culturii argentiniene. Evoluția tangoului a deținut un traseu ascendent la nivel social,, migrând din zona mahalalelor sărăcăcioase ale Buenos Airesului către cel mai înalt nivel al aristocrației, europene, de pe străzile e cele mai întunecate și periculoase la cele mai noi scene ale lumii., Unul dintre cele mai importante studii asupra evoluției istorice ale tangoului este cel realizat de, Omar García Brunelli, publicat în Bloomsbury Encyclopedia of Popular Music of the World. Autorul, ce deține, 1 Carlos G. Groppa, The Tango in the United States: A History, Jefferson, NC: McFerland, 2004, p. 189 Author