PORTRET DE PEDAGOG, PROF. UNIV. DR. FELICIA MARIA STANCOVICI

Authors

• Dan Aurel Băcilă PROLEGOMENE: Privind retrospectiv pe firul întâmplărilor și împlinirilor artistice în ceea ce privește, activitatea și realizările doamnei prof. univ. dr. Felicia Stancovici, îmi îngădui observația că scurtele rânduri, așezate în cele ce urmează, nu reprezintă decât o mică parte din tot ceea ce a creat, trăit și realizat de-a, lungul carierei sale, iar fulguranta și poate prea modesta prezentare va determina vreun reputat critic,, istoriograf sau muzicolog să întregească și să sublinieze această nobilă și neobosită carieră artistică și, pedagogică, realizări de excepție cu care doamna profesor a știut să se înconjoare întreaga viață., „Banatul, spunea Tiberiu Brediceanu, a fost și a rămas un loc binecuvântat al cântecului”, pentru că, fiecare membru al familiei bănățene de la copil, până la adultul casei, știa să interpreteze o frază muzicală,, să cânte cu vocea sau la un instrument, fiind o mândrie locală faptul de-a apărea în public și de a-ți, demonstra calitățile artistice și muzicale. Interesul major pentru muzică din această parte de țară, prezența, instituţiilor sale muzicale din cele mai vechi timpuri, dorinţa de perfecţionare, dar chiar şi bucuria de a, prezenta lumii întregi valorile culturii naţionale, au fost transmise din generație în generație în adevărate, momente unice de împărtăşire a unor deziderate prin comunicarea artistică. În acord cu aceste afirmații,, poate ușor romanțate, dar perfect adevărate privitoare la caracterul iubitor de frumos în general, dar mai, ales, profund muzical al locuitorilor acestor meleaguri românești, portretul pe care ne propunem să-l, creionăm are o temeinică legătură cu muzica și fenomenul artistic al acestor locuri, constituind însă un plus, de valoare prin contribuțiile sale remarcabile la desăvârșirea actului muzical interpretativ, la pedagogia, acestuia și la intensificarea vieții artistice și muzicale din Banat., În anul 1950, imediat după desfiinţarea Institutului de Muzică şi Artă Dramatică din Timişoara,, moment de tristă amintire pentru lumea muzicală locală petrecut la data de 1 noiembrie, va lua fiinţă Şcoala, Medie Tehnică de Muzică, iar o bună parte a profesorilor vechiului institut vor alege să se transfere în cadrul, noii școli înființate, instituţie care va demonstra de-a lungul timpului că este un reper de pregătire didactică și, pedagogică a actului artistic și muzical pentru această parte de țară. Catedra de pian a acestei instituţii a, beneficiat de-a lungul timpului de profesori valoroşi ce au reuşit să înscrie învăţământul pianistic pe o, traiectorie mereu ascendentă, iar în această direcție un rol important l-a avut desigur şi pregătirea, superioară a cadrelor didactice, seriozitatea, înaltul profesionalism, raportarea continuă la nivelul de, exigență atât național, cât și din marile centre muzicale europene. Aceste aspecte au contribuit în mod, pozitiv asupra rezultatelor înregistrate la nivelul întregii școli, în sensul în care numeroşi absolvenţi au reuşit, să urmeze cariere muzicale atât în calitate de dascăli, cât şi în calitate de instrumentiști. Nivelul atât de înalt, al învăţământului pianistic timișorean s-a datorat formării muzicale într-o epocă în care studiile de, specialitate se realizau cu instrumentişti sau pedagogi de valoare în centre universitare din străinătate,, marea majoritate a acestor profesori înaintaşi realizându-și studiile de specialitate sau cursurile de măiestrie, în marile centre universitare din Franţa, Germania, Italia, Austria sau Ungaria. Acest lucru s-a datorat de Author