INSTRUMENTE ŞI FORME DE ACOMPANIAMENT ÎN MUZICA TRADIŢIONALĂ, DE LA LĂUTARII ŞI TARAFURILE DE ODINIOARĂ PÂNĂ LA GRUPURILE INSTRUMENTALE ŞI ORCHESTRELE DIN ZILELE NOASTRE

Authors

• Daniela Băcilă Realizator de emisiuni folclorice la Radio Timişoara, Sonorităţile muzicii tradiţionale s-au schimbat de-a lungul timpului, o consecinţă a evoluţiei vieţii, folclorice pe care avem datoria să o consemnăm şi să o analizăm la o justă şi corectă apreciere, cu cele, bune dar şi cu cele mai puţin dorite. Se cunoaşte faptul că lăutarii din secolul al XIX-lea au fost izvor de, informaţie şi creaţie pentru folclorişti şi compozitori. Aceşti muzicanţi aveau un auz muzical desăvârşit, o, receptivitate mereu trează, memorie exemplară şi o fantezie muzicală largă. Cu aceste calităţi, prezenţa lor, în viaţa muzicală a devenit o necesitate atât pentru publicul larg cât şi pentru specialişti., Dacă ne întoarcem şi mai mult în timp, în secolele XVII şi XVIII găsim termenii de lăutari şi scripcari., La început erau numiţi lăutari toţi muzicanţii unui taraf, indiferent la ce instrument cântau, diferenţiindu-se, doar atunci când se vorbea de un individ: Stan Cobzariu, Barbu Scripcariu.1 Apar apoi breslele de lăutari,, profesiunea, în care se fac remarcaţi cei ce aveau să devină vestiţi: Barbu Lăutaru, Angheluţă, Năstase,, Nicolae Paraschiv, Ochi-de-Găină, Nicolae Picu şi alţii. Ei se impun prin măiestria lor dovedită nu numai în, ţară ci şi în mari centre muzicale ale lumii (Paris, Londra, Petersburg, Moscova). Documentele arată că mulţi, dintre ei cântau la mai multe instrumente. De exemplu, Barbu Lăutaru a fost surprins cântând la scripcă, la, cobză, la nai.2, Referindu-ne la zona noastră, cercetătorii vremii afirmă că puţine din provinciile româneşti s-au, bucurat în trecut de o tradiţie mai sănătoasă şi mai strălucitoare în privinţa cântecului popular şi a formaţiilor, artistice de amatori, ca Banatul. Politica de expansiune şi dominaţie a imperiului habsburgic, de asuprire a, popoarelor cotropite, s-a făcut din ce în ce mai simţită şi în această regiune. Cântecul popular a devenit în, aceste condiţii un instrument de afirmare naţională pe care bănăţenii l-au ştiut mânui cu virtuozitate. Despre, lăutarii acestor meleaguri există menţiuni în cronicile străine încă din perioada anterioară cotropirii provinciei, de către Poarta Otomană. Lăutarii erau chemaţi să cânte la curţile domnitorilor ceea ce dovedeşte atât, nivelul superior de interpretare la care ajunseseră unele formaţii, cât şi aprecierea deosebită de care se, bucura cântecul popular românesc. Fiind cunoscută pasiunea pentru muzică a bănăţenilor, ca o preocupare, permanentă încă din vremuri străvechi, se poate vorbi de un adevărat climat muzical specific bănăţean. Au, întreţinut acest climat, de-a lungul vremurilor, tarafurile bănăţene de lăutari. Unele dintre aceste tarafuri, mai, ales cele din sudul Banatului, au dus doinele şi jocurile bănăţene în mari oraşe din Europa şi în alte, continente. Câţiva dintre primaşii tarafurilor au fost şi creatori de muzică populară, lăsând adevărate valori, 1 Viorel COSMA, Figuri de lăutari, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., 1960, p. 7., 2 Ibidem, p. 42. Author