Analizele muzicale ale interpretului: importanța descoperirii detaliilor unei lucrări

Authors

• Anca Preda Interpretarea unei piese muzicale oferă interpretului şi partiturii roluri cumulative ce se întrepătrund, în mod succesiv. Partitura capătă un rol pasiv, trecând de la simbol la experienţă pe măsură ce, interpretul devine mai activ în procesul de interpretare. În prima etapă, partitura atrage interpretul şi îl, recheamă chiar şi după ce aceasta a fost memorată. Pe parcursul acestei etape de învăţare şi asimilare,, interpretul are un impact crescător asupra partiturii, pe măsură ce o înţelege şi o pătrunde prin contribuţia, personală., Întotdeauna, partitura reprezintă punctul de pornire al analizării, explicării și evaluării unei, interpretări. Procesul de însușire a unei partituri include atât încercarea de înțelegere în termeni ai, contextului structural al acesteia, cât și relația dintre interpretarea proprie și universul celorlalte, interpretări (înregistrate sau ascultate) ale lucrării respective sau a altora ale aceluiași compozitor., Muzica poate fi considerată a fi o formă de comunicare între compozitor, interpret și ascultător. În, acest lanț al comunicării, muzica prezintă două dimensiuni expresive; în primul rând transmite semnificații, ale limbajului care se referă la starea emoțională, iar în al doilea – exprimă structura lucrării., Compozitorul, interpretul și publicul au, cu toții, roluri interdependente în cultura muzicală, compoziția,, interpretarea și audiția fiind separabile, din punct de vedere funcțional și fizic. Muzicianul interpret, ce, posedă prerogative creatoare, generează idei şi trăsături generale muzicale, premisele pentru sunetele, cultural-acceptate, exprimându-se astfel pe sine şi propria-şi cultură. El trebuie să fie capabil să îmbine, multe tipologii de căutare pentru a găsi ceea ce au obţinut marii artişti în tălmăcirea formelor muzicii. El, trebuie să caute punctele sensibile ale structurii pe care o va hermeneutiza, să găsească astfel calea, către stil, către aspiraţia şi plenitudinea bucuriei estetice. Interpretarea devine, astfel, o artă de a, transmite detaliile ce se află dincolo de notele din partitură, unele fiind mai restrictive decât altele în ceea, ce privește contribuția interpretului., În orice lucrare muzicală, analiza ar trebui să dezvăluie scopurile componistice şi asocierile, muzicale şi extramuzicale, aceasta fiind singura metodă de conştientizare a muzicii. Prin intermediul ei,, se poate descoperi coerenţa organică a unei compoziţii luate ca întreg, pătrunderea analitică a unei, compoziţii depinzând de auzul şi înţelegerea în profunzime a lucrării. Analiza va demonstra faptul că, aceste lucrări sunt mai mult decât o înşiruire de piese organizate la nivelul de suprafaţă prin elemente, ritmice şi motivice, ele posedând un substrat de tehnici componistice care servesc ca elemente formale, unificatoare. Înţelegerea şi aprofundarea acestor principii va fi de ajutor pentru interpretul interesat să, obţină o interpretare corectă din punct de vedere stilistic. Acesta ar trebui să consulte partitura în mod, constant şi să se raporteze la ea, pentru a transforma munca analitică în perspectiva contextului sonor., O metodă de analiză care a luat amploare în lumea muzicală, în ultimele decenii, a fost bazată pe, teoriile lui Heinrich Schenker, care a privit muzica sub formă de niveluri ierarhice. El are în vedere faptul, că nivelurile de suprafaţă apar într-o conexiune metaforică cu nivelurile abstracte de analiză. Suprafaţa Author