SCURTĂ INCURSIUNE SINCRETICĂ ÎN ARTELE DIN PERIOADA BAROCULUI

Abstract

De-a lungul timpului sincretismul s-a dovedit prezent în majoritatea artelor, el devenind o modalitate de îmbogăţire şi diversificare a discursului artistic. Astfel, interferenţa cu arte şi discipline care subliniau sau îmbogăţeau dimensiunea de expunere a unei anumite arte ca bază fundamentală, a devenit un fenomen obişnuit. Spre deosebire de primele prezenţe ale sincretismului din epoca preistorică care se concentrau asupra unei abordări directe, concrete, prezente în forma unor manifestări ritualice ca fundament, sau a unor exprimări religioase, până la exprimările sincretice din ultimele decenii ale secolului XX, exegeza acestei experienţe artistice dezvăluie o viziune panoramată, cu un conţinut universalist. În acest tip de analiză putem deosebi un tip de sincretism primar specific artelor din Preistorie şi Antichitate. În Evul Mediu, cuvântul, pictura şi muzica erau puse în slujba teologiei şi aveau rolul de a transmite cât mai bine şi mai emoţionant posibil sensul religios, alături de misiunea de a atrage cât mai mulţi credincioşi, în vreme ce un alt tip de sincretism controlat ca intenţie, cu adresabilitate şi scop precis, întâlnim în cultura Renaşterii şi Barocului, unde teoriile asupra raportului dintre arte se îmbogăţesc cu un profund substrat filozofic, de influenţă neoplatonică în cele mai multe cazuri, iar discursul asupra artelor se modifică mult faţă de reţetarele medievale. O